Obiectivele oamenilor variaza de la om la om, insa am observat ca sunt de obicei restranse la nivel de individ doar: cativa mai nepastuiti de soarta au ca singur obiectiv sa aiba o masa calda a doua zi, altii isi fixeaza ca obiectiv in viata sa aiba un camin cald, o familie cu care sa-si petreaca zilele si sa ii duca mai departe materialul genetic. Altii isi propun ca obiectiv sa faca [mai] multi bani sau sa-si faca o casa cu gradina la tara. Putini sunt cei care au obiective mai “inalte”, gen sa lucreze in cercetare sau pentru a-si pune la dispozitie timpul pentru a lasa o mostenire lumii, prin scrieri artistice sau descoperiri stiintifice.

Daca privim in trecut, observam ca totusi omenirea nu a stagnat, a evoluat cumva intr-o directie, chiar si in lipsa unui consens asupra directiei in care ar trebui sa se indrepte omenirea. Cativa ar spune ca intr-un mod indirect, omenirea ca si constiinta colectiva isi doreste sa elimine saracia, sa gaseasca leacuri pentru boli si batranete si sa creeze un context care sa elimine posibilitatea conflictelor intre natiuni sau oameni in general (fie ca ar fi din cauza religiei, diferentelor de clase sociale sau de alta natura).

Cum ar fi daca la un moment dat omenirea ajunge intr-o stare in care exista un sentiment de trezire pentru toti oamenii si cu totii isi doresc sa schimbe ceva, sa fixeze niste obiective si sa fie motivati sa mearga in directia atingerii lor. Care ar fi acele obiective?

Probabil ca numitorul comun ar fi legat de dorinta de supravietuire, ca obiectiv suprem: putem sa cream un model de societate in care, cu ajutor tehnologiei sa fim self-suficient si sa putem trai in echilibru cu natura. Sau putem sa ne propunem sa exploram galaxiile, sa colonizam alte planete pentru a ne creste sansele de a supravietui ca specie. Am putea fi genul de specie “pradatoare”, care consuma planetele si se raspandeste peste tot sau din contra exploreaza, gasesti simbioze si pastreaza armonia.

Care ar fi totusi modelul de societate de urmat? Capitalismul, comunismul…. nu prea par a fi modelele perfecte. Cat timp vor exista nationalismul, credinta in diverse religii mai mult sau mai putin tolerante, vor exista conflicte si vor exista victime. Unii oameni ar putea vedea acest lucru ca o modalitate normala de selectie naturala, supravietuirea celui mai puternic. Altii ar da sanse egale tuturor oamenilor, pentru a cultiva diversitatea.

Nu stiu cat de departe suntem de a ajunge sa privim lumea ca o constiinta comuna sau daca vom ajunge vreodata acolo. Nu stiu daca este nevoie sau nu… pana una alta, am ajuns si in secolul 21 si aparent am supravietuit ca specie, deci acest obiectiv a fost indirect atins. Putem continua asa, cine stie, poate in final ajungem sa fim suficient de maturi ca si specie incat sa gasim calea. Sau nu. Vom ajunge in secolul 4000, ducand cu noi mostenirea firii noastre, cu razboaie, cu foamete si partile bune a felului nostru de a fi.

Dilema consta in a identifica modelul ideal de urmat. A fi uman vine dupa sine cu manifestarea unor sentimente frumoase, dar si negative, ca ura, furia, a spune cuvinte grele / urate celorlalti, a te lasa condus de sentimente “urate”. Voi lua de exemplu furia: am simtit-o de doua ori pana acum intr-un mod serios si pot sa spun ca nu mi-a prea placut: in acele momente, ratiunea era complet intunecata, nu “vedeam nimic” in jur, doar “simteam” ca am dreptate si trebuie sa fac ceva sa imi manifest acea “viziune” asupra lucrurilor. Ca acea situatie nu era de tolerat si trebuia facut ceva urgent. Nu puteam deloc controla acel sentiment care ma domina; reflectand acum asupra trecutului, nu sunt prea mandru de acest lucru: il simt ca pe o slabiciune…

Pe de alta parte, cum ar fi o lume in care toti oamenii incearca sa filtreze acele sentimente considerate “urate”: sa nu iti manifesti dispretul si furia cand esti in trafic, sa nu iti manifesti ura sau disperarea in fata adversarilor, sa nu iti manifesti dezamagirea sau indignarea in preajma prietenilor… Nici un feedback de acest fel celor din jur, ci doar o privire rationala, “inteleapta”.

Se spune ca atunci cand de exemplu injuri cand esti furios sau spui cuvinte grele cand esti suparat, dupa aceea te simti mult mai bine, ca si cum ar fi scapat de niste greutati. Pe de alta parte, alternativa e sa tii pentru tine gandurile neplacute, sa zambesti rece si sa treci mai departe… dupa ore in care porti niste dialoguri cu copii imaginare ale persoanelor ce meritau acele cuvinte si iti spui intr-un final ca nu are rost, ca poti mai mult decat atat. Celalalt nici nu va fi stiut ce ai gandit si va face aceeasi “greseala” fara macar sa banuiasca faptul ca in ochii tai a facut ceva nepermis si de neiertat. Vei uita poate acele mici “greseli” ale celorlalti, dar in subconstient vei ramane cu niste resentimente.

A fi uman e modul care trebuie urmat? Ce facem cu ratiunea, o dam deoparte? Cele doua nu prea se impaca. Oricum ai merge, iesi prost; aparent nu exista modele ideale, poate solutia e sa pastrezi un echilibru, insa pentru acest lucru iti trebuie o gandire rationala? Daca incepi sa filtrezi deja cu ratiunea manifestarea sentimentelor tale, cat de uman mai esti?

Din gama teoriei conspirației, acest articol își propune să dezbată soluția folosită de Canada și SUA pentru a trata cariile dentare: de câteva zeci de ani, în apa de la robinet din aceste țări se adaugă fluorură de sodiu.

Teoria conspirației spune că totul a pornit din industria metalurgică, plina de bani dar și deșeuri obținute în urma prelucrării aluminiului: fluorura de sodiu. Așa că l-au plătit pe omul de știință Gerald J. Cox care a derulat o campanie de informare pentru a convinge publicul de beneficiile utilizării fluorului în lupta împotriva cariilor.

http://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/teoria-conspiratiei/4213182-fluorul-otrava-noastra-cea-de-toate-zilele

 ” O parte din aceste deseuri puteau fi folosite pentru fabricarea unor rodenticide si insecticide – pe intelesul tuturor: otravuri pentru gandaci si pentru sobolani – dar inca ramanea in stoc o cantitate mare de fluorura de care fabricantii trebuiau cumva sa scape”.

Sunt mai multe controverse legate de folosirea fluorurii de sodiu:

- etice (administrarea fortata a unui medicament, fara sa tina cont ca unii oameni ar putea sa fie alergici si fara sa se urmareasca individual efectele administrarii medicamentului)

- siguranta (unele studii arata ca fluorura de sodiu provoaca boli ce se manifesta prin fragilizarea oasele, marind riscul de fracturare a acestora)

- inechitate

- ineficienta

Detalii aici: http://www.fluoridealert.org/absurdity.htm

 

 

Alti conspiraționiști sugerau ca folosirea fluorurii de sodiu în mod regulat ii face pe oameni mai docili.

BTW, Europa continentala a decis sa nu facă același ”experiment”. Oare de ce?

Tot din gama teoriei conspirației, de data asta cu focus pe prima partea a problemei: cum să reduci populația planetei?

Bill Gates a venit în întâmpinarea pietrelor din Georgia și la o conferință s-a gândit să ofere public una dintre soluții:

Pornind de la faptul ca populația lumii se îndreaptă spre 9 miliarde, Gates spunea: “Dacă  am face o treabă bună cu vaccinurile noi, cu tratamentele de sănătate, cu serviciile de planificare familială, am putea reduce [populația lumii] cu 10-15%”.

Pe youtube, discusul lui Bill poate fi gasit aici (pentru sceptici): http://www.youtube.com/watch?v=6WQtRI7A064

Deci, Bill se gândește că dacă s-ar face niște vaccinuri administrate unei anumite populații din lumea a treia (care ar privi ajutorul unei asociații de binefacere ca o mană cerească), vaccinuri care ar steriliza persoanele cărora li se administrează vaccinul, într-o manieră lipsită de durere, s-ar reduce binișor populația în acea zonă, în timp, fără durere și fără prea mulți martori.

Aveam și câteva precedente, cum ar fi vaccinurile anti-tetanos administrate în Nicaragua, Mexic și Filipine femeilor între 15 și 45 de ani. Vaccinul nu a fost administrat băieților / bărbaților deși probabilitatea ca ei să se taie / înțepe în ceva ruginit era mai mare. Observând această anomalie, o organizație catolică a testat câteva mostre din acel vaccin. Testele au arătat că vaccinul conținea hormonul natural Chorionic Gonadotrophin (hCG) care combinat cu tetanus texoid stimula generarea de anticorpi care duceau la întreruperea sarcinii.

In 1995, Liga Femeilor Catolice din Filipine a câștigat un ordin judecătoresc oprind programul anti-tetanus. Curtea Suprema din Filipine a ajuns la concluzia ca au fost deja vaccinate cu acest vaccin 3 milioane de femei cu vârste între 12 și 45.

http://vanshardware.com/2010/02/bill-gates-we-can-lower-the-worlds-population-with-vaccines/

Cine din voi s-a mai vaccinat recent?

Din gama teoriei conspirației…

Sunt niște pietre din granit construite în 1979.  Mesaj gravat constând dintr-un set de zece principii este inscripționat pe aceste pietre în opt limbi diferite: engleză, spaniolă, swahili, hindi, ebraică,arabă, chineză şi rusă.

Cele zece principii sunt foarte interesante:

1. Mentineti Numarul Oamenilor sub 500 de milioane si intr-un echilibru perpetuu cu natura
2. Reproduceti-va inteligent- imbunatatind fitnessul si diversitatea
3. Uniti umanitatea printr-o noua limba
4. Folosiți Pasiunea-Credinta-Traditia si toate lucrurile cu masura
5. Protejați Oamenii si Natiunile cu dispozitii legale corecte si instanta judecatoresti drepte.
6. Fie ca Toate Natiunile să isi rezolve disputele într-o instanta mondiala.
7. Evitați legile neînsemnate și oficialii fără rost.
8. Tineți in concordanță drepturile sociale cu îndatoririle cetățenești
9. Nu fiți un Cancer pentru Pământ-Lăsați loc și pentru natura
10. Încercați sa găsiți armonia cu infinitul

Principiile vorbesc despre reducerea populației lumii cu 90%, despre eugenie, despre un tribunal internațional (gen cel de la Haga?), despre ecologie (?) și ultimul care e prea mistic pentru mine.

Comentarii?

http://en.wikipedia.org/wiki/Georgia_Guidestones

Am citit cateva saptamani in urma un articol interesant despre comediile romantice. Se pare ca in urma unui studiu al catorva specialisti din UK, s-a constatat ceva interesant: comediile romantice afecteaza negativ viata de cuplu. Studiul este dezbatut si de o dom’soara aici.

Au dreptate. Citim de mici carti cu povesti nemuritoare, in care rau si binele sunt clar delimitati (si binele castiga intotdeauna), printese si feti-frumosi, o lume utopica. Apoi te trezesti in lumea noastra in care nu exista decat nuante de gri (nu exista un bine pur sau un rau absolut),  o lume trecatoare cu momente frumoase, dar si dezamagiri.  Visezi cu ochii deschizi pana cand dai cu capul de realitate; te ridici, te freci la cap si continui si visezi… dar la un moment dat deschizi ochii mari si iti dai seama ca realitatea e altfel decat in carti sau in filme.

Azi am vazut “Twilight – The New Moon” dupa ce ieri am vazut “Twilight”, primul film. Filmele destul de stupidute ca scenariu, dar marcate vizibil de tente romantice. Ca de obicei, ramai cu o senzatie de beatitudine in urma unui astfel de film si cu gandurile departe. Apoi daca stai si te gandesti cum ar fi viata personajelor respective odata cuprinse de rutina si problemele din viata, iti dai seama ca e cam greu sa ti-i inchipui. Ar trebui ca respectivii sa fie fie departe unul de celalalt, fie sa traiasca in lumi diferite si sa fie impreuna rar, dar nu-i vad ducandu-se impreuna la piata, dand cu aspiratorul sau uitandu-se la tv amandoi.

True love? Mai crede cineva ca exista? Ma uit la adolescenti cat de mult traiesc fiecare drama pentru ale lor iubiri trecatoare, dar si cat de mult ii marcheaza, cate nebunii pot face pentru … sentimentul acesta. Sentimentul acesta care intuneca ratiunea, dar face viata atat de interesanta si vie. Sentimentul care iti schimba in cateva secunde complet sistemul de valori si care te poate afecta atat de profund incat sa uiti ca lumea din jur exista, ca multe lucruri sunt gri…

Pacat ca acest sentiment dureaza cateva minute, ore sau cativa ani. Sau poate ca e bine? Isi poate cineva imagina doi oameni intr-un cuplu care 10, 20, … 50 de ani traiesc permanent acest sentiment, fara sa-l altereze sau sa-i piarda din substanta? Cand eram adolescent, am citit carti siropoase si vazand filme romantice, credeam ca exista, ca majoritate adolescentilor.

Exista alti oameni care cred ca dragostea adevarata exista, dar e undeva acolo. Si ca foarte rar, aceste doua “suflete pereche” se intalnesc si traiesc toata viata ignorand regulile de baza ale vietii noastre, ignorand rutina si timpul. Se amagesc ca poate, candva, isi vor intalni perechea. Imaturi pana la capat.

Nu vreau sa deprim pe nimeni, dar sunt curios daca mai crede cineva in suflete pereche.

Fiecare dintre noi are o viziune diferita asupra lumii. Psihologia ne imparte in doua categorii:

• cei “senzitivi” care vad lumea prin ceea ce simt (ce ating, ce aud, ce gusta, etc.)
• cei “perceptivi” care vad lumea asa cum o percep (avand in minte o reprezentare schematica a lumii de afara)

Cei perceptivi tind sa vada ce se intampla in jurul lor intr-o maniera simplificata, idealista; de obicei ignora detaliile sau orice nu se potriveste cu modelul din minte lor a lumii. Cei senzitivi sunt din contra foarte atenti la detalii si vad lumea din jur intr-o maniera realista, fiind mai putin visatori ca cei perceptivi.

Pe de alta parte, exista oameni care si-au postuat (eventual imprumutat de la altii) niste axiome si si-au bazat intreaga filosofie de viata pe baza lor. De acolo au dedus un set de reguli clare si o impartire intre ce e bine si ce e rau, ce e corect si ce nu.

Oamenii devin interesanti in momentul in care axiomele lor sunt mai ciudate. De obicei ma plictisesc oamenii care sunt foarte siguri pe ei, pe felul lor de a vedea lumea si de a o intelege, pentru ca imi dau seama ca oamenii respectivi s-au complacut cu cateva raspunsuri comode la intrebari si astfel si universul lor este limitat. Un avantaj ar fi ca daca nu ai prea multe intrebari fara raspuns sau prea multe nelamuriri, stai cuminte in banca ta si nu mai stai ca un adolescent, plin de nelinisti, cautand raspunsuri. Pe de alta parte, iti limitezi mult orizontul de cunoastere.

O viziunea corecta asupra lumii? Una in care nu judeci fara sa intelegi, una in care pornesti de la presupunerea ca celalalt e binevoitor si ca ce s-a intamplat a fost doar un accident, o viziune in care vezi mai multe semne de intrebare decat raspunsuri dar mai ales o viziune in care accepti ca e posibil ca tu sa fii gresit si ca felul cum vezi tu lumea nu e neaparat cel mai bun. O viziune in care accepti ca ceilalti sunt diferiti si ca diferit nu inseamna rau, ci dimpotriva.

Ce legatura are cu a fi perceptiv sau a fi senzitiv? Cei perceptivi tind sa-si creeze filosofii proprii asupra lumii, gandind mai “out of box”, fiind capabili sa generalizeze ceea ce se intampla in jurul lor, dar fiind de multe ori si foarte “pe langa”, pentru ca ignora “exceptiile” de la regulile lor. Ei vin de obicei cu teorii foarte generale, care acopera mai mult aspecte ale vietii, dar si cu o lista lunga de exceptii acceptate, puse deoparte si ignorate cu bunastiinta.

Cei senzitivi prefera sa nu dea neaparat o explicatie asupra a tot ce se intampla, pentru ca altfel, daca ar incerca sa extrapoleze o teorie unificata care sa explice de ce tot ceea ce simt se intampla, la mai putin de un minut dupa ce au scris teoria pe hartie, ar aparea prima exceptie de la regula care ar contrazice teoria. Teoriile lor sunt de obicei izolate si au ca scop explicarea doar a unui aspect marunt din viata de zi cu zi.

Eu unul ma vad mai mult perceptiv, pentru ca mai tot timpul incerc sa gasesc o teorie care sa explice tot ce se intampla, insa de multe ori iau contact dur cu realitate in momentul in care observ ca teoria nu explica anumite lucruri si pentru ceva timp, intreg universul meu trebuie reanalizat si gasita o extensie o teoriei care sa explice si exceptia.

Majoritatea dintre voi lucreaza momentan undeva şi cativa dintre voi au schimbat deja unul sau mai multe job-uri. Unii dintre voi sunteti fericiti cu job-ul actual, altii nu prea. V-ati gandit vreodată ce va motiveaza la un job?

Voi face o lista mare cu raspunsuri posibile:

• ceea ce faci la servici (mai scrii cod, mai faci o diagrama sau scrii rapoarte)
• flexibilitatea (vii cand poti, pleci cand ai chef)
• beneficiile salariale (salariul, bonuri de masa, activitati sportive platite de firma, etc.)
• colegii (atmosfera de la lucru placuta, iesit la bere serile, mers in excursii cu ei)
• siguranta locului de munca (stii ca n-ai o grija, firma-i mare si locatia low cost; sau nu…)
• relatia buna cu seful / sefa (te intelegi bine cu el/ea sau din contra, nu va inghititi unul pe altul)
• locul unde lucrezi (cladirea, biroul, calculatorul, etc.)
• faptul ca ceea ce faci va fi folosit de multi oameni (daca e open-source sau free, cu atat mai bine)
• provocarile de la job (probleme in fiecare zi, dar seara pleci satisfacut acasa pentru ca ai mai dat de capat la o chestie)
• faptul ca inveti multe la respectivul job (ai de la cine, ai ce)
• sa poti sa te implici in proiecte de imbunatatire in firma (mai imbunatatesti niste script-uri, mai automatizezi ceva)

Daca am scapat ceva, let me know.

Ei bine, lista probabil ca difera de la unul la altul si de asemenea si prioritatile. Este cumva si normal. Din cate am mai studiat, sunt trei teorii mai cunoscute ale motivarii:

1. Teoria lui Marslow (“piramida nevoilor”)

Teoria spune ca comportamentul individului este determinat de trebuintele sale cele mai intense. Aceste trebuinte trebuie satisfacute pe rand, incepand de la cele de baza (nivelele inferioare), inainte sa li se poata raspunde celor superioare, aflat la varf: trebuintele fiziologice -> nevoia de siguranta -> nevoia de relationare -> nevoia de stima -> nevoia de autoimplinire.

Ca exemplu concret, daca abia ai terminat facultatea si te-ai angajat, ultima ta grija e sa fii cel mai cunoscut si stimat in departament: te intereseaza sa-ti iei salariul, sa stii ca nu esti dat afara in cateva luni; abia apoi te gandesti ca ti-ar place sa lucrezi cu niste colegi de gasca si cu care sa te intelegi bine.

2. Teoria lui Herzberg (Teoria factorilor de motivare si de igiena)

Potrivit lui Herzberg, individul are doua categorii de trebuinte, independente unele de altele, care ii determina comportamentul in moduri specifice: factorii motivationali (realizare personala, recunoasterea, responsabilitatea, avansarea, munca in sine) si factorii de igiena (politicile si administrarea companiei, salariul, relatiile interpersonale – cu seful de exemplu, conditiile de munca).

Factorii de igiena pot influenta masura in care un angajat s-ar putea simti nesatisfacut de munca sa.  Imbunatatirea calitatii acestor factori poate neutraliza sentimentul de insatisfactie al unui angajat, fara insa a-i produce, in mod necesar, satisfactie in munca. Factorii de igiena sunt conditii necesare, dar nu si suficiente ca un angajat sa se simta satisfacut de munca sa.

In concluzie, degeaba esti laudat si recunoscut in firma ca esti un angajat model si foarte valoros daca tu in fiecare zi te ciondanesti cu seful sau si salariul nu-ti permite nici macar sa-ti platesti ratele. Sau degeaba ai salariu mare si faci chestii interesante, daca lucrezi in vreun apartament si nu stii daca peste o luna va mai exista firma.

3. Teoria asteptarilor

Teoria asteptarilor este intemeiata pe ideea ca exista o bucla de feedback creata de diversi factori legati de satisfactia in munca a individului, facandu-l sa depuna si mai mult efort, care duce la performante mai bune si apoi la mai multe recompense. Astfel, un angajat care munceste mai mult se asteapta sa fie rasplatit pentru efortul sporit si in momentul in care este laudat sau recompensat cu o promovare sau crestere salariala, va fi motivat sa munceasca mai mult.

Lasand la o parte teoriile, banuiesc ca multi dintre voi s-ar astepta ca cel mai important factor motivational sa fie salariul. Din experienta va pot spune ca o marire de salariu te motiveaza maxim 6 luni, pentru ca apoi te obisnuiesti cu noile cifre si adevaratele nemultumiri apar la suprafata. Daca nu te motiveaza nimic la job (altceva decat banii), de exemplu colegii sau ceea ce faci, vei fii tot timpul nemultumit de jobul respective si poate ar fi mai bine sa-ti cauti altul.

 

Cateva din definitii l-am luat din cursul de Project Management de la CODECS.

Feel free to add a comment.

V-ati intrebat vreodata de ce ar intra un om online pe messenger si si-ar pune ore / zile intregi status-ul “Busy” sau “Do not disturb” ? La o adica daca nu vrea sa fie deranjat, n-are decat sa inchida ym-ul sau sa stea invizibil. Si totusi, numar 3 oameni cu busy si 2 cu dnd in lista mea de ym.

OK, veti spune ca oamenii sunt pur si simplu dependenti de a fi “in societate”, de a fi vazuti. Cati dintre noi la o adica cum ajung acasa, primul lucru cand ajung acasa nu deschid calculatorul si apoi cand se culca il inchid? Oare ne-am simti izolati de societate daca am sta pur si simplu cu calculatorul (sau doar ym-ul) oprit?

Sunt unii oameni care cred ca s-au izolat de societate, ca niste pustnici, pentru ca nu au prietenii langa ei sau pentru ca s-au mutat in alta tara. Sa fie oare ym-ul singurul mod prin care se pot “agata” de senzatia ca traiesti intr-o societate?

As vrea sa revin la o intrebare mai generala: cui i-ar place sa traiasca izolat de societate? Fara prieteni. Ai cateva avantaje (ai mai mult timp pentru tine si gandurile tale, nu mai mergi cu “gloata”, esti mandru ca esti altfel), insa izolarea cauzeaza si o senzatie de disconfort. Rupt de societate, incepi sa vezi lumea altfel, distorsionat. Nu-ti mai da nimeni feedback, pierzi contactul cu realitate. Deja lumea “de afara” e cea din mintea ta. Oare nu ajungi sa o iei razna? …

Sursa de inspiratie, un articol destul de stupidut ca si formulare, insa ideea din spate mi s-a parut interesant de dezbatut: http://cautoamenidestepti.blogspot.com/2006/02/teoria-statusului-spaima-singuratatii.html

Feel free to add a comment and share your opinion.

Probabil ca ma intrebati suspiciosi ce au toate la comun.  Sa pornim cu definitiile din Dex:

PATRIOTÍSM s.n. Sentiment de dragoste și devotament fată de patrie și de popor,  statornicit în decursul istoriei

CREDÍNȚĂ, credințe, s.f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine.

IUBÍR//E ~i f. 1) v. A IUBI și A SE IUBI. 2) Sentiment de afecțiune față de o persoană de sex opus

Deci ne gandim ca asemanarea ar fi dragostea pentru tara / o idee / alt om.

Hai sa vedem ce pot face oamenii influentati de astfel de sentimente:

Patriotism

Cate carti nu am citit, cate filme nu am vazut si de cate ori nu am aprobat persoanele care din patriotism, din dragostea de tara, au omorat fara discriminare zeci, sute de necunoscuti? Cine nu a vazut de exemplu filme ca Braveheart si a intrat in pielea personajelor respective?

Uitati-va in istoria razboaielor si veti vedea ca intre patriotism si fanaticism este o granita foarte subtire.

Credinta

Cate victime nu a facut credinta? Credinta in orice. Va amintiti Inchizitia, cruciadele sau razboaiele religioase de azi? Dar de fascism sau comunism? Sa omori pentru credinta, pentru o idee… poate fii foarte usor asociat fanaticismului. Ratiunea nu mai valoareaza nimic pentru astfel de oameni; ei postuleaza o afirmatie, o idee si apoi toata lumea lor se bazeaza pe acel lucru. Incerca sa ii demontezi axiomele si voi sfarsi prin a-i deveni dusman pe viata.

Iubirea

S-a pus de multe ori intrebarea: ce ai fi in stare sa faci pentru persoana iubita? Ai fi in stare sa furi? Dar sa ucizi? Lasand la o parte omorurile din gelozie, ganditi-va la atatea filme cu “justitiari”… de cate ori n-am aprobat tacit crimele facute de “eroii” acestor filme care razbunau nedreptatile facute de altii asupra celor dragi.

Cand astfel de sentimente iti inunda gandirea, ratiunea dispare. Apare fanaticismul care “justifica” orice fapte, in numele iubirii. Iubirea de tara, iubirea de religie sau iubirea pentru persoanele dragi.

In final este o batalie surda intre ratiune si sentimente. Dar cum ar fi totusi lumea in care toti oamenii ar fi rationali, ar mai merita traita?